18 miliarde euro – De la matusa din Germania

Radu Golban este un roman stabilit în Basel, Elvetia. Doctor în economie, a descoperit, în timp ce îsi facea documentarea pentru teza doctorala, ca Germania are o datorie istorica catre Banca Nationala a Romaniei: peste 18 miliarde euro. „La origine, sunt din Timisoara. La varsta de 14 ani – în anul 1988 – împreuna cu familia, am emigrat în Germania. Sunt cetatean german si, din anul 2003, m-am stabilit în Elvetia”, a declarat într-un interviu pentru HotNews.

 

Mugur Isarescu ar putea să recupereze de la Germania 18,8 miliarde euro

„Avand resedinta în Basel, mi-a fost facil sa accesez arhiva Bancii Reglementelor. Am analizat raportul numarul 14 al institutiei, care trateaza, în mod special, cumularea soldului roman si tehnicile Germaniei de a reduce acest sold sau „varfurie” neacoperite ale comertului în compensatie între cele doua tari. In ciuda diferitor tehnici ale Germaniei, de a reduce soldul – fie prin decontarea stationarii trupelor germane în Romania din soldul curent sau achitarea unor datorii ale Romaniei fata de Germania în 1944, tot din soldul curent, acesta a crescut în favoarea Romaniei, în ritm accelerat. In 1944 de la circa 900 milioane, la 1200 milioane Reichsmark”. Astazi, valoarea initiala pe care institutia condusa de Mugur Isarescu ar putea s-o recupereze de la Germania ar fi de 18,8 miliarde euro, conform unor calcule efectuate de membrii comisiei Bergier, din Elvetia.
Pe langa demersurile publicistice, au fost efectuate si demersuri pe langa autoritatile statului roman: „Astfel, prin amabilitatea d-lui Eugen Anca (om de afaceri de origine romana, care s-a preocupat de tezaurul romanesc de la Moscova – n.r.), s-a depus o adresa la BNR, înregistrata cu nr. 783/17.06.2010; BNR a raspuns prin adresa nr. XVIII/3600/16.07.2010. In data de 17.06.2010, am transmis o petitie Presedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu, care – prin consilierul Gabriel-Cristian Piscociu – a raspuns cu adresa nr. DRA2/19148/09.07.2010 (petitia fiind, ulterior, trimisa la Ministerul Afacerilor Externe)”, a spus Golban. „Un demers legal pentru recuperarea soldului nu a fost demarat. Pana acum, toate actiunile s-au concretizat doar în interpelari, adrese si articole publicate. Deja este cunoscut faptul ca, pe 16 august 2010, d-na Ulla Jelpke, parlamentar german, a adresat Guvernului Germaniei o interpelare, solicitand un punct de vedere oficial în aceasta problema” a continuat Golban, care este convins ca, în cele din urma, datoria poate fi achitata: „Altfel, eu si colaboratorii mei nu ne-am mai fi angajat într-un demers fara sorti de izbanda”, a mai spus economistul din lvetia.

Exporturile Romaniei catre Germania au continuat si dupa 23 august 1944

Germania datorează Romaniei peste 18 miliarde euro, sumă care provine dintr-un contract de Clearing, semnat între Guvernele României şi Germaniei la 23 martie 1939. Prin contract, România se obliga să livreze mărfuri diverse către Germania, care urma să le achite la un preţ mai mare cu 10% faţă de valoarea medie a preţurilor mondiale. Germania urma să achite facturile prin Casa Germană de Compensaţie, dar plăţile trebuiau efectuate numai către BNR, în marci germane imperiale. BNR, la randul sau, achita în lei romanesti exportatorilor. Germania si-a achitat, în primii ani, datoriile fata de statul roman, dar, în contextul razboiului, s-au acumulat datorii la plati. Ministerul de Finante din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunostea ca are obligatii de plata neachitate la termen, catre 31 de state, protectorate si teritorii. Romania ocupa locul patru, cu suma de 1.126.344 marci germane imperiale. Exporturile Romaniei catre Germania au continuat sa fie derulate si dupa 23 august 1944 si, desi marfurile romanesti exportate în Germania erau din ce in ce mai reduse, totalul facturilor pe care Germania trebuia sa le plateasca Romaniei se ridica la aproape 1,3 miliarde marci imperiale germane, ceea ce ar reprezenta, în prezent, 18,8 miliarde euro. BNR le-a platit exportatorilor romani, la zi, toate facturile, dar nu a mai solicitat plati compensatorii de la nemti. (bzi.ro)

                                         INTERVIU LIBERTATEA

Are sau nu Germania o datorie de aproape 19 miliarde de euro faţă de noi?

Categoric, are! Documentele găsite de mine în arhivele din Elveţia şi Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susţin că România a renunţat la orice despăgubire de război faţă de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanţă sau legătură cu această situaţie. Această datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mărci ale Reichului, NU e despăgubire de război, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939, în care Germania nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acesta.

Plata datoriilor s-a reactivat în 1990

Există vreun precedent pentru un astfel de caz?

Da, există situaţia Elveţiei, care a primit o sumă de bani, în 1952, tot din partea Germaniei, în contul unei datorii identice cu cea din cazul României, născută printr- un tratat de reglementare a plăţilor semnat tot înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prin hotărârile Conferinţei de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat internaţional, se clarifică exact rezolvarea unor asemenea situaţii. România se încadrează perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferinţă. Conferinţa face, de fapt, legătura între datoriile fostului Reich şi RFG-ul de atunci. Chiar dacă au fost “îngheţate” până în 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat.

Şi chiar sunt aproape 19 miliarde?

Soldul apare clar în documentele găsite de mine, la Banca Reglementelor Internaţionale din Elveţia, care e un fel de “bancă centrală a băncilor centrale”, cât şi la arhivele statului german.

La care aţi adăugat dobânda, aţi echivalat cu moneda euro de azi şi-au rezultat 19 miliarde de euro.

Exact.

Dacă oricum există documentele descoperite de dvs. în Elveţia şi Germania, mai e nevoie să găsim altele, la noi sau în altă parte?

Fireşte că nu! Cele de acolo sunt dovezi suficiente. De aceea nici nu înţeleg exact ce rost au aceste atitudini, cum că România n-ar avea asemenea dovezi. Doar ele există, din moment ce eu le-am studiat!

Ce-ar trebui să facă statul român, în mod normal?

Simplu: să solicite oficial Germaniei un răspuns în această chestiune, apoi, în funcţie de răspuns, să înceapă negocieri. Statul român să profite de demersurile din parlamentul german pe această temă şi să solicite precizări din partea guvernului german. Este absurd ca în parlamentul german să existe trei demersuri pe această temă, iar guvernul de la Bucureşti să nu dea nici măcar o declaraţie oficială.

Vizitat de un fost demnitar român

Şi dacă Germania va tot spune că aceste datorii nu mai există?

Tot prin hotărârile acelei Conferinţe de la Londra există prevederea înfiinţării, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Da, da! Şi, după aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva aşa ceva.

Înaintea acestui interviu mi-aţi povestit că, după dezvăluirile privind datoria, aţi fost ameninţat…

Da, la un moment dat, toată povestea a luat o întorsătură cel puţin ciudată. După apariţia în presă a articolului în care vorbeam despre această datorie, la 17 mai 2010, nemaiştiind prea multă lume în România, am încercat, pe internet, să contactez o persoană despre care citisem că e implicată cumva în problematica recuperării tezaurului românesc de la Moscova. Să-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilă, interesată şi mi-a propus să mă viziteze în Elveţia, unde avea oricum drum. Doar că n-a venit singur omul, ci împreună cu un alt domn, pe care, mărturisesc, nu-l cunoşteam, eu fiind desprins de situaţia politică din România încă din 1988. Dar am înţeles că era un fost demnitar în guvernul României de după Revoluţie. Să-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant şi cultivat.

S-au referit şi la soţia însărcinată.

Şi ce-aţi vorbit cu ei?

Fireşte că despre acea datorie şi despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus să nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat că vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanţe şi cu cel de externe despre această problemă. Mi-am dat seama că sunt oameni cu relaţii la nivel înalt. După aceea, o vreme, am purtat discuţii telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice şi economice ale problemei. Au respins însă orice tentativă de a mea de a lua direct legătura cu vreo oficialitate din România. Apoi domnul A.E. a sugerat că recuperarea s-ar face mai uşor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar găsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului. Sincer, asta m-a derutat, câtă vreme probele studiate de mine erau suficiente. Aşa că le-am spus că eu fac acest lucru benevol, dar mă opun oricărei periclitări a relaţiilor româno-germane prin angrenarea altei părţi în problemă.

Şi ce s-a întâmplat?

După încă o apariţie în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, că am încălcat convenţia de a nu mai vorbi despre subiect şi, mai ales, despre sumă. Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis că ştie din surse sigure că serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauză că le-aş fi deranjat, prin dezvăluirile mele despre acea datorie, şi că viaţa mi-ar fi în pericol. Am primit ameninţări cu moartea! Apoi, a pomenit şi de pericolul ce o poate paşte pe soţia mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni şi agenţi secreţi.

Cum aţi reacţionat?

Am considerat necesar să mă duc la Poliţia din St. Gallen, oraşul elveţian în care stau, şi să depun o plângere. Nu neapărat contra domnului V.V.G., dar am menţionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis ameninţarea.

Totul se prescrie pe 3 octombrie 2012

Şi ce credeţi că se va întâmpla mai departe?

Eu sper că nimic rău sau absurd. Ce am făcut am făcut pentru România. Mai rămâne ca şi România, ori cei cu putere de acolo, să dorească a face ceva. Însă cât mai e timp, pentru că datoria aceasta şi orice pretenţie pe această temă, tot conform legislaţiei, se vor prescrie începând cu 3 octombrie 2012!

Isărescu s-a arătat interesat

Referitor la interesul oficialităţilor române în acest caz, Radu Golban a precizat: “Am trimis iniţial o adresă către BNR şi o petiţie către Preşedinţia României. Răspunsurile nu au fost încurajatoare. Dar am fost în ţară şi mi s-a promis că voi fi primit de preşedintele Băsescu, însă nu s-a mai putut. Am înţeles că era vorba de schimbarea ministrului de interne şi era ocupat. Dar am avut o discuţie foarte interesantă cu domnul Isărescu, guvernatorul BNR. Acolo am simţit cel mai mare interes pentru problema ridicată de mine. Mi s-a mai propus să devin consilier al actualului ministru de finanţe, dar, după două întrevederi pe fugă, domnul ministru Ialomiţianu mi-a spus că nu are nevoie de mine”. (Libertatea)

Cine este Radu Golban

Născut la 18 noiembrie 1973, în Timişoara;
În aprilie 1988 a plecat din România, fiind stabilit acum în Elveţia, localitatea St. Gallen;
Absolvent de ştiinţe politice şi drept, Universitatea din Freiburg, Germania;
Master în studii europene avansate, legislaţie europeană, politici economice şi macroeconomice, Universitatea din Basel;
Doctor în economie;
Profesor la Universitatea de Vest, Timişoara.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: