Viata Emotionala a Animalelor

 

Viata Emotionala a Animalelor
by Celeste Ad

Atunci cand tot mai multi savanti si un public tot mai larg vor afla ca animalele au vieti emotionale extrem de bogate, poate ca societatea va face mai mult pentru a gasi alternative la folosirea animalelor pentru cercetari biomedicale.

Marc A. Bekoff

Un caine care se simte singur? Un elefant coplesit de mahnire? O vaca disperata? O gorila indragostita?

Cu toate ca cei mai multi dintre posesorii de animale de casa cred ca acestea simt o anumita gama de emotii, care include iubirea, compasiunea, mania, stresul, dezamagirea si extazul, oamenii de stiinta raman sceptici in ceea ce priveste emotiile animalelor. Ei sustin ca astfel de emotii sunt greu de atins si ca manifestarea lor de catre animale este imposibil de dovedit prin metode stiintifice obisnuite. Totusi, in zilele noastre, multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice fac un pas inainte si afirma ca animalele au si ele sentimente.

Oamenii care se bucura de compania animalelor au, de obicei, multe de spus despre modul in care isi exprima animalele emotiile. Unele dintre acestea seamana foarte mult cu cele omenesti, dar, pe langa emotiile comune, animalele pot manifesta o gama de sentimente pe care noi nu le putem intelege cu usurinta.

Sensibilitatea

Dupa cum subliniaza Jeffrey Masson, animalele sunt diferite; ele nu seamana cu oamenii. Asrfel, el scrie: “Dupa o intreaga viata de observare atenta si plina de afectiune a cainilor, am ajuns la concluzia ca orice caine simte mai mult decat mine  (ma voi referi doar la mine). Ei simt mai mult, mai pur si mai intens. Prin comparatie, peisajul emotional uman pare intunecat de subterfugii, ambivalenta si deceptie emotionala, voita sau nevoita”.

De exemplu, cainii au o profunzime a sensibilitatii greu de inteles de catre majoritatea oamenilor. Intr-o clipa, cand simt ca ar putea fi dusi la plimbare, ei fac un adevarat dans al bucuriei. Iar in momentul urmator, ei pot cadea in cea mai mare disperare, cand li se spune ca nu isi pot insoti stapanii la plimbare.

Masson comenteaza ca, probabil, cuvantul NU este prea dur pentru caini. Poate ca acest cuvant nu ar trebui niciodata folosit in cazul cainilor, fiindca este pur si simplu devastator. Si nu fiindca acest concept nu ar fi cunoscut cainilor, dar, intr-un anume fel, atunci cand aud acest cuvant infricosatorl de la iubitii lor prieteni, oamenii, ei intra intr-un fel de depresie, din care par ca nu vor putea iesi niciodata.

De buna seama, in doar cateva minute, ei trec peste aceasta stare si acesta este un aspect pe care il iubesc foarte mult la caini. Dupa ce traiesc o emotie la potential maxim, odata ce aceasta a trecut, ei sunt imediat gata pentru urmatoarea experienta. Cainii nu par sa-si piarda timpul cugetand asupra trecutului, sau asteptand suparati si plini de teama, viitorul. Ei sunt in permanenta in prezent.

Iubirea si compasiunea

Daca ne-am limita intelegerea privind animalele la cercetarile efectuate de oamenii de stiinta in laboratoare, ne-am lipsi de cunoasterea pe care au dobandit-o oamenii care traiesc zi de zi alaturi de animale. Kristin von Kreisler, autoarea cartii The Compassion of Animals (Compasiunea animalelor), a realizat o colectie de sute de intamplari adevarate, despre modul natural in care se comporta animalele. Multe dintre povestirile sale descriu starea de bine pe care o dau animalele, oamenilor bolnavi sau pe moarte.

Una dintre povestirile mele preferate din colectia lui Kristin este cea despre Lulu, o purcelusa de 100 kg, care traia in Beaver Falls, Pensylvania. Von Kreisler povesteste ca Lulu era uriasa, cu parul tepos, avea o dunga gri pe spate si picioare fusiforme. Dar, atunci cand stapana ei, Jo Ann Altsman, a avut un atac de cord, Lulu a devenit salvatoarea ei.

Jo Ann era singura acasa si statea intinsa pe jos, inspaimantata. Nu era in stare sa formeze numarul de apel de urgenta 9-1-1, fiindca, in situatia ei, un efort fizic cat de mic ii putea fi fatal. Convinsa ca va muri singura, fara niciun ajutor, Jo Ann a inceput sa se roage. Intreaga viata i s-a perindat prin minte si a inceput sa planga.

Atunci, Lulu s-a apropiat de ea clatinandu-se si a inceput si ea sa planga. Jo Ann isi aminteste cum: “Lacrimi mari, uleioase, se prelingeau din ochii ei, curgandu-i pe rat. Cu cat plangeam eu mai tare, cu atat Lulu isi punea capul pe mine, suspinand zgomotos. Incerca intr-una sa ma pupe”

Lulu era atat de ingrijorata de starea lui Jo Ann, incat s-a strecurat prin usita unui caine de douasprezece kg! Era aproape imposibil ca Lulu sa incapa prin acea usita, dar a facut acest lucru, ranindu-se, in cautarea vreunui vecin care sa o poata ajuta pe Jo Ann. A iesit si a intrat de cateva ori prin acea usita, pentru a verifica starea stapanei sale, varsand, de fiecare data, tot mai multe lacrimi, atunci cand o privea. De fiecare data cand trecea prin usa micuta a cainelui, era serios ranita.

In cele din urma, Lulu a reusit sa deschida poarta frontala cu ratul si sa iasa pe drumul din fata casei, unde a reusit sa atraga atentia unui sofer, care s-a oprit, a gasit-o pe Jo Ann si a chemat o ambulanta.

Intr-o alta povestire, von Kreisler descrie comportamentul uimitor al lui Dakota, un caine insotitor, pe care un doctor i-l recomandase lui Mike Lingenfelter, pentru a-l ajuta sa depaseasca o depresie. Cainele era un sprijin atat de pretios pentru moralul lui Mike, incat incepuse sa il ia cu el pe la diferitele scoli unde tinea prelegeri despre ingrijirea animalelor de companie.

In timpul unei asemenea prelegeri, dintr-o data, cainele a inceput sa se miste agitat si sa isi frece botul de picioarele stapanului sau. “Ma simteam prost, fiindca tocmai vorbeam despre cat de frumos se comporta cainii insotitori” – povestea Lingerfelter. Dakota a inceput sa latre, iar Mike l-a scos afara din sala de curs. Odata ajuns in hol, Lingerfelter, care avea probleme severe cu inima, a cazut jos, cuprins de un atac de cord.

Au mai fost si alte ocazii in care Dakota a presimtit ca Lingenfelter urma sa aiba probleme cu inima. El crede ca Dakota avea capacitatea de a simti modificari ale mirosului transpiratiei sale, generate de eliberarea de enzime, atunci cand inima incepea sa functioneze anormal.

Dakota putea, de asemenea, sa simta si cand alti oameni aveau probleme de sanatate. Intr-o zi, el a navalit in biroul colegului lui Lingentelter, latrand si scancind; cateva momente mai tarziu, omul a facut un atac de cord.

Von Kreisler descrie multe alte intamplari cu animale care au grija de oameni, inclusiv cea despre un labrador retriever, care fusese un caine vagabond, pana cand Marty Rosenblum il adoptase. Lui Plywood ii placea sa hoinareasca prin cartier si a inceput sa viziteze, in mod regulat, un barbat care suferea de cancer in forma terminala. El poposea in casa lui Jim Dunn dimineata si pleca de acolo dupa-amiaza. Lui Dunn ii facea bine prezenta cainelui.

In ziua in care Dunn a murit, Playwood nu a reusit sa intre in casa incuiata si a patruns inauntru impingandu-se intr-o usa laterala, pentru a sta alaturi de Dunn. Familia acestuia a inteles cat de importanta fusese prezenta lui Playwood in viata sa, si a pus o fotografie a cainelui in sicriul lui Dunn.

O alta povestire despre compasiune a fost relatata in revista Time. In 1966, Time l-a votat pe Binti Jua, o gorila de opt ani, drept unul dintre “cei mai buni cetateni ai anului”. Binti facea parte dintre primatele expuse in Gradina zoologica Brookfield din Chicago . El salvase viata unui baietas de trei ani, prinzandu-l si scotandu-l in siguranta din locul in care cazuse, de la sase metri, aterizand in mijlocul animalelor. Gorila il leganase pe baietel in labele sale, sustinandu-i spatele cu delicatete, apoi s-a asezat cu el pe un bustean aflat langa o apa. Acest act de bunatate si compasiune a atins inimile tuturor celor care au auzit despre aceasta intamplare, iar gorila a devenit celebra peste noapte.

Bucuria

Charles Darwin scria: „Fericirea este cel mai bine exprimata de puii de animale, cum sunt cateii, pisoii, mieluseii s.a.m.d., atunci cand se joaca impreuna, asa cum fac si copiii nostri”.

Pe aproape toate mamiferele le bucura nespus de mult joaca. Delfinii zburda adesea prin apa, iar Jane Goodal vorbeste despre cimpanzei care alearga unii dupa altii si fac piruete unii in jurul altora.

Marc Bekoff descrie jocul animalelor, ca pe niste simboluri ale bucuriei vietii. El descrie senzatiile pe care le-a simtit, privind un pui de élan care se juca in zapada.

“Incantarea mi-a dat fiori, cand am vazut un pui de elan, in Parcul National din Rockz Mountain, Colorado, care alerga pe campul inzapezit, sarind in aer si rasucindu-si corpul in zbor, oprindu-se sa-si traga rasuflarea, apoi sarind si rasucindu-se din nou in aer, fara oprire. Era o suprafata mare de teren acoperit de iarba in jurul lui, dar el alesese joaca in zapada. Si bivolii alearga unul dupa altul dornici de joaca, alergand pe gheata si scotand sunete de bucurie”.

Stresul, suferinta si frica

Animalele manifesta inca o emotie omeneasca: stresul. Robert Sapolsky si colegii sai de la Universitatea Stanford au efectuat un studiu, in estul Africii, in parcul national Serengeti, asupra factorilor care genereaza stresul la babuini. Ei considera ca grupurile de babuini reprezinta o categorie de animale foarte stresate, in care babuinii dominatori ii intimideaza pe cei mai slabi, pentru a mentine ordinea. Cercetarea lor demonstreaza ca babuinii nu difera de oameni, cata vreme ei petrec o mare parte din zi pentru a-si face viata mizerabila unii altora, prin intermediul stresului social.

Si animalele sufera si se tem de moarte, luptandu-se pentru supravietuire. Adevarata poveste a lui Emily ilustreaza suferinta resimtita de o vaca Holstein, in varsta de trei ani, cand a simtit ca urma sa fie macelarita, la Hopkinton, in Massachusetts .

Emily vazuse ca celelalte vaci care trecusera prin usa batanta din fata ei nu se mai intorceau niciodata si ii venise si ei randul sa fie taiata. Nu mai fusese niciodata intr-un abator si nu avea nicio cale de scapare.

Dar Emily a avut noroc. Exact in momentul in care ii venise randul la taiere, barbatul care facea sacrificiul si-a luat o pauza de masa. Emily a profitat de acest moment, care era singura ei sansa de scapare. Nu se stie cum, aceasta vaca de vreo 700 de Kg. a sarit peste gardul de o jumatate de metru. Nimeni nu mai vazuse vreo vaca in stare sa faca asa ceva, asa ca ea a devenit cunoscuta in intreaga zona rurala din vestul Bostonului, unde o echipa de oameni au incercat sa o gaseasca. Lucratorul de la abator a scotocit padurile si a incercat sa o prinda, punand mormane de fan in calea ei, dar ea nu s-a apropiat de capcane.

Multi oameni au spus ca o vazusera pe Emily alergand prin padure. Unii chiar o vazusera invatand sa sape dupa hrana, tinandu-se dupa caprioare. Ziarul local prezenta date recente despre Emily; cand Meg Randa a citit despre ea, s-a hotarat sa o cumpere de la abator si sa o lase sa traiasca in pace la ferma sa. Randa si familia sa au cautat-o prin paduri, lasandu-i hrana si apa, din loc in loc, dar Emily nu a aparut in calea lor.

Dupa numeroase incercari, ei au gasit-o, in cele din urma in padure, privindu-i drept in fata. Pierduse vreo 230 de Kg. si avea nevoie de ingrijire din partea unui medic veterinar, care sa o ajute sa isi revina dupa greaua incercare prin care trecuse timp de 40 de zile. In cele din urma, ea a fost dusa la scoala lui Randa, unde este si acum ingrijita de elevi.

Tristetea/Doliul

Pe langa suferinta animalelor cauzata de propria lor moarte, ele sufera si din cauza mortii celor apropiati. S-a vorbit despre nenumarate cazuri de elefanti care sufera dupa pierderea tatalui sau a membrilor familiilor lor. Elefantii raman alaturi de ramasitele celorlalti elefanti perioade lungi de timp. Joyce Poole, un biolog kenian, afirma ca elefantii au emotii profunde la pierderea membrilor familiilor lor si ca ei inteleg cate ceva despre moarte.

Exista multe exemple documentate despre iubirea din cadrul speciilor, in care animalele sufera dupa moartea celor care traiesc aproape de ele. Uneori, ele refuza sa manance, punandu-si propria viata in pericol. Alteori, ele mor imediat dupa moartea unui prieten iubit.

In Tokio, Anita a avut grija de un caine care si-a asteptat timp de zece ani, in gara, stapanul, care murise.

Atasamentul prin intermediul campurilor morfice

In cartea sa Dogs that Know When their Owners are Coming Home: And Other Unexplained Powers of Animals (Caini care stiu cand le vin stapanii acasa si alte puteri inexplicabile ale animalelor), Rupert Sheldrake prezinta sute de cazuri de animale care pot gasi drumul catre casa, chiar pe terenuri nefamiliare si de pisici care stiu cand le striga stapanii lor.

Sheldrake spune ca animalele raspund telepatic la intentiile oamenilor si sunt legate de oameni prin campuri morfice.

Campurile morfice, spune el, fac legatura intre membrii grupurilor sociale si pot continua sa ii tina conectati, chiar si atunci cand unii dintre acestia sunt foarte departe/separati. Aceste legaturi invizibile actioneaza ca niste canale de comunicare telepatica intre animale si animale, intre oameni si animale si intre oameni si oameni.

Aceste legaturi, care actioneaza asemenea unor benzi elastice, sustin simtul directiei, care le permite animalelor si oamenilor sa se gaseasca unii pe altii. El scrie despre caini, pisici si chiar papagali care anticipeaza venirea stapanilor lor.

Pepper este un tanar papagal amazonian, care traieste in Pensylvania. Stapanii lui sunt Dr. Karen Milstein si sotul acesteia, Philip, de care pasarea este foarte apropiata. “Pasarea noastra spune adesea – Hallo – si il cheama pe sotul meu pe nume, putin inainte ca acesta sa ajunga acasa, chiar daca ora sosirii difera foarte mult de la o zi la alta”.

Exprimarea emotiilor prin gesturi

Dr. Francine Patterson a inceput sa lucreze cu Koko, o gorila-femela Iowland, in anul 1972, cand animalul avea 1 an. Astazi, Koko foloseste o mie de gesturi prin care isi exprima sentimentele si gandurile, si poate intelege 2.000 de cuvinte din engleza vorbita. Ea poate construi propozitii, folosind trei, pana la sase cuvinte. IQ-ul ei este intre 70 si 95, pe o scara a evaluarii IQ-ului uman, in care 100 este considerat normal.

Proiectul Koko implica studierea unor strategii lingvistice inovatoare, inventarea unor noi semne si cuvinte compuse, translatia, ambiguitatea, perceptia timpului si a starilor emotionale, variatia gesturilor, folosirea cuvintelor metaforice, umorul, definirea, argumentarea, insulta, amenintarea, jocul fanteziei, povestirea si judecata morala. Profunzimea si varietatea folosirii limbajului de catre gorile a depasit considerabil asteptarile initiale. Intr-adevar, au fost descoperite dovezi ale existentei, intr-o forma mai putin dezvoltata, aproape a fiecarui aspect al comportamentului uman.

Koko foloseste semne pentru, glume, minciuni si insulte. Penny Patterson noteaza:

“De exemplu,  a doua zi dupa ce Koko muscase o alta gorila, am intrebat-o:

„Ce ai facut ieri?”
Ea a raspuns: “gresit, gresit”
„Ce greseala ai facut?” – am intrebat-o.
” Muscat .”
Urmatoarea discutia a avut loc la trei zile dupa evenimentul prezentat:
Koko: “ Muscat ”.
Penny: Recunosti? (Anterior, Koko se referise la muscatura ca la o zgarietura).
K: Pare rau. Muscat . Zgariat. (I-am aratat lui Koko un semn de pe mana mea – chiar semana cu o zgarietura).
K: Gresit muscat.
P: De ce ai muscat?
K: Pentru ca nebun. (Peste cateva minute, mi-a venit ideea sa-l intreb pe Koko. . .)
P: De ce nebun?
K: Nu stiu”.

Dr. Patterson considera ca acest exemplu este foarte important, deoarece Koko se refera la o stare emotionala din trecut. Ea vorbeste despre manie, desi nu o experimenteaza in momentul respectiv. Este semnificativ, fiindca inseamna ca ea poate separa latura afectiva, de contextul vorbelor rostite.

Koko isi exprima adesea emotiile. Ea isi informa tovarasii de viata ca era fericita, trista, obosita sau tematoare. Odata, cand Koko a evitat sa se joace cu o alta gorila, Dr. Patterson a intrebat-o daca ii este frica de ceva. Lui Koko ii fusese intotdeauna frica de jucariile-animale asemanatoare soparlelor si a raspuns: “Frica aligator”.

Aparitia dovezilor stiintifice despre emotiile animalelor

Studiile asupra biologiei emotiilor animalelor reprezinta un domeniu aflat inca in fasa. Este clar ca oamenii de stiinta descopera multe similitudini intre creierul uman si creierul animalelor. La oameni si animale, emotiile par sa apara din cortex, o parte straveche a creierului.

In cazul animalelor, existenta emotiilor este, de asemenea, sustinuta de recentele studii asupra chimiei creierului, Steven Sivyi, expert in neurostiinta comportamentala la Universitatea Gettysburg din Pensylvania, a descoperit ca, atunci cand soarecii se joaca, creierele lor secreta o cantitate considerabila de dopamina, o substanta neurochimica asociata, la oameni, cu placerea si excitatia.

In cadrul unui experiment, Sivyi a pus perechi de soareci in cutii de plexiglas separate si le-a dat voie sa se joace. Dupa o saptamana, el putea pune un singur soarece in cutie, iar acesta, anticipand venirea sesiunii de joaca, devenea foarte activ, scotand diverse sunete si umbland agitat inainte si inapoi. Dar, cand Siviy i-a dat aceluiasi animal o substanta care bloca secretia de dopamina, toata aceasta activitate a incetat. Panksepp, un expert in neurostiinta, a descoperit dovezi care atesta faptul ca soarecii care se joaca secreta si narcotice, substante chimice care, la fel ca dopamina, sunt asociate cu placerea, la oameni.
Bekoff a aratat ca daca dopamina ii face pe oameni sa se simta bine sau fericiti, acelasi lucru se intampla si in cazul cainilor sau soarecilor, fiindca neuroanatomia si neurochimia oamenilor si a altor vertebrate sunt similare.

Implicatii pentru drepturile animalelor

Jane Goodall sustine ca cercetatorii care fac experimente pe animale, pentru a studia creierul uman – negand apoi ca animalele au emotii – sunt lipsiti de logica.

Conform Dr. Patterson, cunoasterea emotiilor animalelor este de o importanta extraordinara in eforturile de sprijinire a drepturilor animalelor. Cand oamenii inteleg ca animalele au calitati pe care ei le-au considerat exclusiv omenesti, atunci vor fi tot mai mult inclinati sa trateze animalele cu blandete si sa le pese de ocrotirea speciilor pe cale de disparitie.

Publicitate

Le Premier Cri

Le Premier Cri – I

 Le Premier Cri – II

 Le Premier Cri – III

 
Le Premier Cri

 Este răvăşitoarea poveste a primului ţipăt, cel pe care îl scoatem la câteva secunde după ce venim pe lume. De-a lungul a 24 de ore, destinele mai multor persoane se intersectează într-un moment unic şi în acelaşi timp universal: aducerea pe lume a unui copil. Cu personaje reale, filmul descrie momentul magic al primelor gângureli din viaţă şi explorează universul naşterii, atât de variat pe cât suntem noi de diferiţi, pe cinci continente, din zonele încă sălbatice până la cele hiperurbanizate.
„Le Premier Cri nu este numai un film despre naştere, este deasemenea un film despre femei. Este un imn al vieţii, un omagiu adus feminităţii şi maternităţii.”

Ramses al II-lea

Ramses al II-lea câştiga o mare bătălie. Evident, isi cheama scribul pentru a imortaliza momentul si începe să dicteze:
− Eu, Ramses al II-lea…
Scribul începe şi el sa picteze hieroglife.
− Cel mai mare dintre conducători…
Scribul notează.
− Şi cel mai viteaz…
Scribul desenează in continuare…
− Şi cel mai viril…
Scribul stă un moment nedumerit, apoi întreabă:
− Prea-Marite, cum se scrie viril, cu două p*le sau cu trei c**ie?

2000 de cuvinte românesti

 

Lucian Cueşdean: „Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna.

După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India . Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă.

Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina . Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă ” latină ” mult înainte de expansiunea romană.

 Războinicii geţi au urmaşi în India

„Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats».

Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.

Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

„După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina . Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă « latină » înainte de apariţia Imperiului Roman.

De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina . Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina . Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga . Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.

A studiat 20 de ani problema masageţilor

Lucian Cueşdean are 70 de ani şi şi-a dat doctoratul în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia, fost teritoriu al Imperiului Roman. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor în favoarea latinei, iar libienii nu. În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.

Herodot a scris despre masageţii din Asia

Primele atestări ale tribului masageţilor în Asia le găsim la Herodot: „Caucazul formează barierea parţilor (neam scitic – n.r.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, în apropiere de China – n.r.), care se pierde în depărtare; această câmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărora avea Cirus poftă să pornească cu armata”.

Cirus, regele perşilor, chiar a pornit împotriva masageţilor conduşi de regele Tamyris, dar armata sa a fost nimicită, iar Cirus, decapitat.

Teoria se verifică pe internet

Ceea ce spune dr. Cueşdean se poate verifica pe internet. Pentru lămurire, propunem un exerciţiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare pe dicţionarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet, în limba punjabi.

Nu putem da toate cele 2.000 de cuvinte comune. Vom arăta câteva dintre cele pe care le credeam de origine latină . O să observaţi că sunetele sunt aproape identice, iar înţelesurile sunt absolut la fel. La o privire mai atentă pare un fel de aromână.

Bancuri ca-nainte!

Tot inainte! Ca tot inainte era mai bine! Un american si un roman stau de vorba. Americanul spune mandru: – We have Barack Obama, Stevie Wonder, Bob Hope and Johnny Cash! Romanul spune si el: – We have Traian Basescu, no wonder, no hope, no cash     Suna telefonul: – Alo? – Cu doamna Vladeanu, va rog. – Eu sunt. – Doamna Vladeanu, sunt doctorul Ionescu de la laborator. Biopsia sotului dvs a ajuns ieri la laboratorul nostru, concomitent cu cea a unui alt domn Vladeanu, iar acum nu stim sigur care este a sotului dvs. Sincer rezultatul poate fi rau sau groaznic. – Ce vreti sa spuneti? A intrebat doamna Vladeanu agitata. – Pai unul din rezultate indica Alzheimer iar celalalt Sida. Nu putem spune care este al sotului dvs. – Groaznic! Nu puteti repeta testul?! a intrebat doamna Vladeeanu. – Putem, dar clinica plateste cheltuielile pentru aceste teste scumpe o singura data. – Si ce ar trebui sa fac? – Personalul de la clinica va recomanda sa va lasati sotul undeva in mijlocul orasului. Daca gaseste drumul inapoi spre casa nu va mai culcati cu el! Doi tipi, în parc, arunca nişte coji de pâine la porumbei.. Zice unul dintre ei: – Uite porumbeii ăştia, sunt ca politicienii! Cât timp sunt jos, îţi mănâncă din palmă , dar când ajung sus, se cacă pe tine! O doamnă, în Piaţa Victoriei, se împiedică şi cade. Întâmplător, Crin Antonescu vede faza din maşină, opreşte şi se repede să o ajute. – Cum aş putea să vă mulţumesc? întreabă femeia. – Votând PNL, la viitoarele alegeri! – Mă scuzaţi… m-am lovit la genunchi, nu la cap! ( Ne cerem scuze, dar gogoseria nu a intrat in cadru.) Iţic avea o gogoşerie lângă Manhatan Bank. Într-o zi vine Ştrul la Iţic şi îi spune: – Bă Iţic, nu-mi împrumuţi şi mie 100$, că şi aşa ai gogoşerie în faţă la Manhatan Bank şi merge bine treaba? – Măi Ştrul, îmi pare rău, dar nu pot. – Păi de ce ? – Am un contract cu Manhatan Bank. Ei nu vând gogoşi, iar eu nu împrumut bani.  De 1 aprilie, un angajat intră în biroul şefului, smulge cablul telefonic din perete, îi aruncă hârtiile pe jos, îi toarnă cafeaua pe cap şi dă să-l bată, până colegii din birou strigă: „Opreşte-te Ghiţă, noi am glumit, nu ai câştigat la Loto, e doar 1 aprilie”. In avion: un domn si o fetita. Domnul zice: – Ce-ar fi sa stam de vorba?, se pare ca timpul trece mai repede conversand – Bine, zice fetita inchizand cartea pe care abia o deschisese, despre ce ati dori sa vorbim? – Pai, zice domnul, o tema interesanta ar fi despre ” Teoria sistemelor” nu crezi? si surade superior. – De acord, dar intai vreau sa va intreb ceva: O vaca, un cal si o oaie mananca acelasi lucru – iarba, dar oaia excreta niste bilute, vaca o placinta, iar calul niste mingi uscate. Cum va explicati fenomenul? – Habar n-am, zice domnul, minunandu-se de inteligenta fetitei. – Atunci cum vreti sa vorbim de „Teoria sistemelor” daca  nici despre cacat nu stiti nimic???   –  Am avut ghinion cu amindoua nevestele…… – Cum asa ? – Pai, prima a fugit cu altul … – Si a doua ? – N-a fugit …  CUM GANDESTE UN GREIER : M-am trezit luni si m-am gandit marti sa ma duc miercuri la munca….Da` cand am vazut joi ca vine vineri am zis ce dracu sa caut sambata la munca…cand duminica e zi libera !

 

 

AŞADAR NE-AŢI TRĂDAT EMIGRANŢILOR!

De  Stefan N. MAIER

AŞADAR NE-AŢI TRĂDAT EMIGRANŢILOR!

Aţi plecat din România în căutarea libertăţii a unui trai decent şi a fericirii NUMAI PENTRU VOI.
 Ne-aţi lăsat fără inteligenţa şi fără priceperea voastră fără forţa care s-ar fi putut aduna AICI şi nu ACOLO pentru construirea unei lumi mai bune.

V-aţi construit case,v-aţi găsit slujbe,v-aţi aciuiat la sânul generos al unor societăţi care v-au dat o pâine şi v-au ridicat.
Iar noi am rămas singuri cu comunismul românesc,singuri cu anticomunismul românesc,singuri cu politicianismul de ev mediu al tuturor acestor partide,partiduleţe şi politicieni care nu urmăresc decât interese strict legate de maţul lor personal.
 Am rămas singuri cu proştii ăştia de colegi de muncă fără altă preocupare decât de a se mânca la nesfârşit între ei,într-o societate care ar fi trebuit să renască nu să moară progresiv după Decembrie 1989,adică exact acum 20 de ani.

Am rămas în blocurile noastre insalubre,dintre care peste o jumătate ar trebui darâmate şi reconstruite din cauza afecţiunilor cauzate de cutremure,gândaci,ploşniţe,igrasie,manele,îmbătrânire naturală…
Am rămas marginali într-o lume marginală.
Ne-aţi trădat,emigranţilor dar asta n-ar fi nimic încă, dacă nu v-aţi fi trădat şi pe voi înşivă!
V-aţi lăsat în urmă părinţi, copii, fraţi, cei mai buni prieteni,profesori,oameni pe care i-aţi iubit,locuri dragi,gusturi şi mirosuri,imagini şi sunete.
 Aţi lăsat în urmă morminte care au început să intre în paragină sau au fost vandalizate.
 V-aţi  lăsat zecile,sutele,miile de cărţi care v-au format dar nu au mai avut loc în geamantanele voastre mici de fugari. V-aţi găsit scuze şi consolări pentru toate acestea.
Ne-aţi trădat şi continuaţi zilnic să ne trădaţi dându-ne sfaturi sau îndemnându-ne de la distanţa şi confortul mediului în care trăiţi criticându-ne des şi chiar bucurându-vă parcă de necazurile noastre,care nu vin decât să justifice o dată în plus faptul că,din punctul vostru egoist de vedere,aţi luat cea mai bună decizie când aţi decis să plecaţi. Iar recent ne-aţi decis si preşedintele prin votul vostru,punănd cireaşa pe tort..
Sau,poate,chiar mai bine zis,bomboana pe coliva..

BA V-AM SALVAT, NEFERICIŢILOR!

Ne-am construit case fără să fie nevoie să furăm,muncind onest,ne-am găsit slujbe fără să fie nevoie să ne prostituăm,ne-am integrat în societăţi care i-au apreciat pe cei mai buni dintre noi şi ne-au făcut loc în primele linii,urmându-ne,nu dându-ne în cap,aşa cum eram obişnuiţi ori de căte ori încercam să facem ceva bun in România.
Aţi rămas cu politicienii pe care-i meritaţi,pentru că ei s-au ridicat dintre voi şi cu sprijinul vostru,nu sunt extratereştri.
Colegii voştri de muncă sunteţi voi înşivă. Blocurile în care locuiţi,paraziţii,marginalitatea,vă aparţin.
 Le aveţi cum le întreţineţi.
N-am lăsat nimic în urmă care am fi putut lua cu noi,iar pe cei dragi şi apropiaţi i-am ajutat cum nimeni n-ar fi îndrăznit să viseze măcar că i-am fi putut ajuta,rămânând în România. Banii trimişi de noi şi cheltuiţi de ei pe produse şi servicii au ţinut în viaţă o economie care ar fi fost altfel în cădere liberă,echilibrând ani de zile balanţa de plăţi a ţării. Medicamentele plătite de noi au salvat nenumărate vieţi omeneşti,cheltuielile noastre ca turişti în ţara din care a trebuit să plecăm pentru a ne trăi viaţa au reprezentat şi vor reprezenta mulţi ani de acum încolo o pâine pentru voi. Căci dacă nu venim noi să revedem imagini,să reascultăm sunete,să ne bucurăm de gusturile şi mirosurile copilăriei,adolescenţei ori tinereţii noastre,câţi turişti credeţi că ar prefera Romănia unor destinaţii unde ospitalitatea nu e doar o poveste pentru pionieri şi utecişti,preţurile sunt suportabile şi veceurile utilizabile?
Am plecat cu geamantane mici nu pentru că n-am fi vrut să luăm cărţile dragi cu noi,ci pentru că am plecat în necunoscut! Dar ce bine vă pare cănd ne vedeţi revenind cu geamantane mari,pline de cadouri şi atenţii,prin care încercăm,umili,să ne cerem iertare pentru bunăstarea noastră îndepărtată şi pentru anii în care nu ne-am văzut…

Continuăm să vă împărtăşim din experienţa noastră pentru ca şi voi să încercaţi să faceţi ceva acolo unde sunteţi,pentru a fi mai liberi şi pentru a vă realiza,descotorosindu-vă de minciună,comunicănd direct,cu răspundere şi onoare,renunţănd la individualismul anarhic atât de copios exploatat de găştile care vă conduc şi reuşesc să vă fure,cum spunea cineva,şi banii pe care nu-i aveţi.

Ascultaţi şi citiţi limba română vorbită de noi,urmăriţi cum ţinem în viaţă tradiţiile româneşti autentice , în mod neostentativ şi în armonie cu cele ale popoarelor care ne-au primit cu braţele deschise şi veţi înţelege că în timp ce cultura voastră devine din ce în ce mai imitativă şi mai subţire,noi suntem de fapt cei care o mai ţinem în viaţă aşa cum am moştenit-o şi aşa cum am crezut în calităţile ei universale.
Cât despre preşedintele care v-a ieşit,oricare s-ar fi ales ,viaţa voastră ar fi fost aceeaşisă nu vă faceţi iluzii.
Preocupaţi-vă de fericire NUMAI PENTRU VOI,lăsând apa vieţii voastre să învârtă roata morii voastre şi vă va fi mai bine şi fiecăruia dar şi tuturor.
Învăţaţi asta de la noi şi salvaţi-vă,cum şi noi am învăţat pe unde am ajuns şi suntem mult mai bine decât dacă am fi rămas fiecare în mahalaua lui.

Moschee la New York

Oamenii zilei